Cum ajung unii oameni la vârste de peste 100 de ani? 

Cât de greu este în secolul nostru să atingi 100 de ani?  Va fi în câțiva ani o banalitate să muncești și la 110 ani, eventual să dai concurs pe post concurând cu succes absolvenți de 25 sau 30 de ani?

Unii cercetători visează cu frenezie la acest scenariu iar cercetările par să le paveze, dală cu dală, calea către înfrângerea ultimei bariere care făcea din timp, tezaurul cel mai prețios pentru viața oamenilor de pe planeta Pământ. Va putea omul să își depășească existența provizorie?

Durata vieții umane (longevitatea) este influențată de genetică, mediu și stilul de viață. Secolul al XX-lea a adus o nouă calitate a vieții, atât în privința disponibilității hranei și apei potabile, cât și a condițiilor de locuit, siguranței personale, limitării expunerii la boli infecțioase sau accesului la îngrijiri medicale.

Astfel s-a ajuns la prelungirea duratei vieții pentru mulți oameni, în Europa și Statele Unite speranța de viață este de aproximativ 80 de ani, dar multe persoane trăiesc mult mai mult. Deși cu doar un secol în urmă, în 1900, speranța de viață se învârtea în jurul valorii de 46-47 de ani în țări puternic industrializate, precum Marea Britanie sau Statele Unite.

Oamenii de știință studiază în prezent persoane în vârstă de nouăzeci de ani (numiți nonagenari) și de peste o suta de ani (numiți centenari, inclusiv semi-super centenarii cu vârste cuprinse între 105-109 ani și super centenarii, cu vârstă peste 110 ani) pentru a determina ce contribuie la viața lor lungă.

Astfel, ei au descoperit că persoanele longevive nu au prea multe în comun dacă luăm în considerație venitul, statutul social, educația sau profesia. În schimb, mulți dintre ei sunt nefumători, nu sunt obezi și sunt foarte bine adaptați stresului. Majoritatea acestor persoane longevive este formată din femei.

Stilul de viată sănătos îi face pe acești seniori mai puțin susceptibili la afecțiuni cronice corelate cu vârsta cum ar fi hipertensiunea arteriala, bolile cardiace, cancerul și diabetul, comparativ cu semenii lor în vârstă.

Un aspect interesant îl reprezintă faptul că frații și copiii (numiți generic rude de gradul I) persoanelor cu viață lungă au mai multe șanse să rămână sănătoși mai mult timp și să trăiască la o vârstă mai înaintată decât semenii lor. Persoanele cu părinți centenari sunt mai puțin susceptibile, la vârsta de 70 de ani, de a avea afecțiuni legate de vârstă care sunt comune în rândul vârstnicilor.

Longevitatea pare sa fie un atribut al unor familii, ceea ce sugerează că genetica, stilul de viată sau ambele joaca un rol important în determinarea duratei de viață.

Studiul genelor longevității este o știință în curs de dezvoltare. Se estimează că aproximativ 25% din variația duratei de viață umană este determinată de genetică, dar care gene și prin ce moduri contribuie la longevitate, sunt aspecte care nu sunt încă pe deplin înțelese.

Câteva dintre variațiile comune (numite polimorfisme) asociate cu durate lungi de viață se găsesc în genele APOE , FOXO3 si CETP, dar nu toți indivizii cu longevitate excepțională împărtășesc aceste caracteristici. Gene încă neidentificate par să influențeze durata de viață a unei persoane în moduri pe care pentru moment nu le știm.

Studiile de secvențiere a întregului genom ale super centenarilor au arătat că aceștia au, de fapt, aceleași variante de gene care cresc riscul de îmbolnăvire la persoanele cu o durată medie de viață. Cu toate acestea, super centenarii au și multe alte variante de gene nou identificate care ar putea promova longevitatea.

Cercetătorii opinează că în primele șapte sau opt decenii, stilul de viață pare să fie un determinant mai puternic al sănătății și al duratei de viață comparativ cu factorii genetici. Cu toate acestea influența geneticii nu mai poate fi ignorată în menținerea indivizilor sănătoși pe măsură ce aceștia depășesc vârsta de optzeci de ani. Mulți nonagenari și centenari sunt capabili să trăiască independent și să evite bolile legate de vârstă până în ultimii ani ai vieții lor.

Variantele genelor responsabile de repararea leziunilor ADN si a integrității informației genetice, așa cum sunt capetele cromozomilor (telomerele) sau mecanismele implicate în detoxifiere și protecția celulelor împotriva leziunilor cauzate de stresul oxidativ (radicali liberi) sunt cele care au o contribuie majoră la o viață lungă. Alte gene care sunt asociate cu nivelul lipidelor din sânge, inflamație și sistemul cardiovascular și imunitar contribuie, de asemenea, decisiv la longevitate, deoarece reduc riscul afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul, aritmiile de cauză ischemică sau accident vascular cerebral  sau a rezistenței la insulină implicată în declanșarea cascadei distructive din diabetul zaharat de tip 2.

Cercetătorii sunt fascinați de comunitățile recunoscute pentru durata de viață prelungită a membrilor acestora, adesea de peste nouăzeci de ani și mai mult - Okinawa (Japonia), Ikaria (Grecia) și Sardinia (Italia). Aceste trei regiuni sunt similare prin faptul că sunt relativ izolate de populația mai largă din țările lor, au venituri mai mici, au puțină industrializare și tind să urmeze un stil de viață tradițional (non-occidental).

În plus, centenarii din Sardinia includ în mod atipic, o proporție semnificativă de bărbați. Cercetătorii studiază dacă hormonii, genele specifice sexului sau alți factori pot contribui la o viață mai lungă atât în ​​rândul bărbaților, cat și al femeilor de pe această insulă.

Longevitatea reprezintă o nouă redută de cucerit pentru medicina mileniului 3, îndeplinind năzuința dintotdeauna a oamenilor de a se asemăna zeilor, de a trăi o viață cât mai lungă, eventual nemuritoare, în condiții de deplină sănătate și vitalitate. Singura dilemă este dacă și spiritul distructiv specific rasei umane se va tempera, și înțelepciunea și valorile morale vor prevala acestei ambiții de învinge efemeritatea. ( CP)

Articol de Cornelia Scărlătescu